Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii – Glasul 4
”Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful este un exemplu pentru conlucrarea dintre filozofie și teologie, el fiind cel care ne-a arătat care sunt legăturile între conceptele filozofiei antice și cele ale credinței în Hristos. Este serbat în calendarul ortodox în data de 1 iunie.
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful s-a născut în jurul anului 100 în Sichem, un vechi oraș al Samariei (Palestina istorică) din părinți păgâni, greci. Tatăl său se numea Priscus, iar bunicul său Bacchius. A trăit în vremea împăraților Antonin cel Pios (138-161) și Marcus Aurelius (161-180) și s-a numit „filosof” deoarece încă din copilărie s-a dedicat studiului filosofiei antice, pentru ca mai târziu să urmeze calea filosofiei Adevărului, adică învățătura Evangheliei lui Hristos. El este alături de Sfântul Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibrați gânditori creștini ai primelor veacuri.
În opera sa, „Dialog cu iudeul Trifon”, Sfântul Iustin ne istorisește în detaliu lungul său periplu către cunoașterea Adevărului, dominat de dorința înțelegerii tainelor lui Dumnezeu. Mânat așadar de focul cunoașterii divine, Sfântul Iustin pornește la drum cu speranța de a găsi răspunsuri la întrebările fundamentale despre suflet și Cel Preaînalt.
Primul său profesor a fost un filosof stoic, care însă l-a dezamăgit într-un timp foarte scurt, determinându-l să renunțe la cursurile lui, deoarece stoicul nu îi vorbea absolut deloc despre Dumnezeu, considerând un astfel de subiect absolut inutil. În viziunea stoică, în care principalul scop al vieții este păstrarea demnității proprii, discuția despre existența unei divinități părea un lucru inutil, iar timpul petrecut pentru a dezbate acest subiect era de la sine înțeles a fi considerat pierdut. Însă, Sfântul Iustin nu concepea existența vreunei calități nobile în ființa umană fără cunoașterea Ființei Supreme. Cum ar fi putut exista calitățile înalte ale unei ființe umane fără existența Creatorului care să fi creionat toate aceste însușiri deosebite? Înțelegând că nu ar fi fost posibil și simțindu-se dezamăgit de această primă experiență filozofică, de contactul cu stoicismul, Sfântul Iustin decide să își continue căutarea.
A ajuns astfel în compania unui aristotelician, care i-a vorbit frumos despre anumite idei, însă i-a pretins plata lecțiilor pentru a le dezbate în continuare. Cum Sfântul Iustin Martirul și Filosoful considera că o eventuală ucenicie în cunoașterea lui Dumnezeu nu poate fi achiziționată cu o plată bănească, l-a părăsit decepționat și pe acesta.
Al treilea profesor a fost un pitagoreu. Vorbind cu el, acesta l-a întrebat pe Sfântul Iustin dacă are cunoștințe despre geometrie, astronomie și muzică. Sfântul Iustin nu deținea astfel de competențe, din această cauză fiind alungat de pitagoreu de la participarea la cursurile sale.
În urma acestor experiențe dezamăgitoare, Sfântul Iustin decide să mai facă o ultimă încercare la un platonician proaspăt sosit în oraș. Discuțiile cu acesta păreau să fie diferite de celelalte, născându-i în suflet un sentiment de fericire, după cum singur declara într-una din scrierile sale: „Înțelegerea lucrurilor netrupești mă încânta foarte mult, iar contemplarea ideilor dădea aripi judecății mele. De aceea, socoteam că nu avea să treacă prea multă vreme până să devin înțelept și în neghiobia mea, nădăjduiam să văd pe Dumnezeu față către față; căci acesta este scopul filosofiei lui Platon.” („Dialog cu iudeul Tryfon”, II, 1, pagina 121 – un dialog imaginar între un evreu și un creștin, în care Sfântul Iustin Martirul și Filosoful relatează felul în care s-a convertit la creștinism).
Creștinarea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful
În urma unei întâlniri emblematice cu un bătrân necunoscut, pe malul mării, bătrân care îi oferă răspunsurile mult căutate despre întrebările care îl frământau atât de mult, Sfântul Iustin înțelege și primește cu sufletul deschis învățătura creștină a Mântuitorului Iisus Hristos.
În dialogul celor doi, bătrânul necunoscut i-a dovedit pas cu pas zădărnicia fiecărui sistem filosofic pe care Sfântul Iustin încercase să îl abordeze în trecut, vorbindu-i totodată despre profeți și Mântuitorul Hristos. A fost prima și ultima dată când cei doi s-au întâlnit. O întâlnire care a schimbat cursul unui destin, după cum mărturisirea chiar Sfântul Iustin: „Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Și, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof.” („Dialog cu iudeul Tryfon”, VIII, 1, pagina 130).
Plecând de la termenul de „filosofie” care se traduce prin „iubire de înțelepciune”, înțelegem că filosoful creștin este cel „iubitor de Hristos”.
„Filosofia este bunul cel mai mare și cel mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalțe până la Dumnezeu și să ne apropie de El; iar sfinți cu adevărat sunt numai aceia care-și deprind mintea cu filosofia.” („Dialog cu iudeul Trifon”, II, 1, p.120).
Filosofia despre care ni se vorbește aici nu reprezintă un sistem sau o doctrină anume, ci pur și simplu o metodă de apropiere a omului de Dumnezeu.
Această opinie va fi preluată și dezvoltată de mai mulți Sfinți Părinți, ajungându-se în cele din urmă la concluzia că orice creștin care păzește poruncile evanghelice și are adevărata iubire de Dumnezeu și semeni este un filosof.
Cu cât vom sta mai mult cu gândul la cele sfinte, la scopul vieții noastre, la veșnicia în Împărăția Cerurilor, cu atât mai mult vom înțelege scopul vieții noastre ca și creștini aici în viața noastră pământească și toate cele ce trebuie îndeplinite pentru a ajunge să primim veșnicia cea mult dorită întru Hristos.
Din discuția Sfântului Iustin cu bătrânul necunoscut relatăm următoarele:
Bătrânul l-a întrebat pe Sfânt ce crede despre suflet. „Sufletul pre-există trupului și transmigrează, fiind etern și trecând dintr-un corp într-altul”, ar fi spus Iustin, în deplin acord cu Platon. „Dacă greșește, este pedepsit și se încarnează într-o ființă inferioară, de exemplu o fiară.” continuă el. „Dar, fiară fiind, neavând deci știință că a fost pedepsit, cum se mai poate sufletul salva?” l-ar fi întrebat bătrânul. „Atunci nici ele nu folosesc nimic de pe urma pedepsei, după câte se pare. Ba, aș putea spune chiar că nici măcar nu sunt pedepsite, de vreme ce ele nu pricep această pedeapsă. Și iarăși, bun fiind, dându-i-se ca recompensă vederea Formelor, de ce mai este apoi aruncat din nou în trup, unde uită tot ce a văzut? Ce folos au sufletele care Îl văd, sau cu ce se deosebește sufletul care-L vede, de acela care nu-L vede, dacă nu-și aduce aminte nici măcar de faptul că l-a văzut?” întreba vârstnicul.
Bătrânul îi spune Sfântului Iustin că „… sufletul nu este nemuritor prin natura sa, ci pentru că primește nemurirea conform voinței lui Dumnezeu, trăind atâta timp cât vrea Creatorul. Eternitatea sufletului este deci rezultatul voinței lui Dumnezeu.”
Prin acest argument se arată și bunătatea divină, mai degrabă decât în scenariul platonician. Acesta este momentul în care Sfântului Iustin „i se aprinde o flacără în suflet” și, după propria mărturisire, se simte cuprins de iubire pentru Profeți și pentru prietenii lui Hristos.
Întrebat de unde își trage înțelepciunea, bătrânul a răspuns că de la profeții evrei, ale căror profeții au fost împlinite de creștinism. Sfântul Iustin se convinge astfel de adevărul creștinilor și va scrie în Prima apologie că ceea ce este adevărat în filosofia greacă provine de la Moise și de la Profeți.
Încercând să evite dificultățile întâmpinate de teoria platonică despre suflet (problema transmigrației), Sfântul Iustin va avea convingerea că sufletele nu sunt eterne prin natura lor (spre deosebire de doctrina lui Platon, unde sufletele proveneau din lumea ideilor și deci erau de aceeași natură cu Ideile), ci muritoare. Ele pot supraviețui doar atât cât Dumnezeu le îngăduie. Dar, deoarece Dumnezeu dorește ca sufletele să trăiască etern și deci, chiar dacă prin natură ele sunt muritoare, prin dorința lui Dumnezeu ele sunt de fapt eterne. Eternitatea sufletelor nu este deci „din oficiu” ci este un privilegiu pentru acestea, oferit din bunătatea lui Dumnezeu.
După convertirea la creștinism din jurul anilor 130-133, Sfântul Iustin Martirul si Filosoful pleacă la Efes, acolo unde are loc dialogul său cu iudeul Tryfon, după care ajunge la Roma, unde va deschide prima școală filosofică în care se va preda credința creștină. Așa cum afirmă marele patrolog Stylianos Papadopoulos, Sfântul Iustin a deschis prima școală filosofică creștină într-un oraș în care creștinii se ascundeau de autorități pentru a nu fi condamnați și omorâți în numele religiei creștine.
Din cauza deschiderii acestei școli, filosoful cinic, Crescens, se declară adversarul Sfântului Iustin, ajungând să îl denunțe autorităților romane pentru a fi creștin. Sfântul Iustin l-a umilit moral pe acest ignorant, care, îi acuza pe creștini de ateism și de imoralitate fără să cunoască ideile fundamentate ale creștinismului. Înfrânt, Crescens, filosoful cinic, imoral și ignorant își plănuiește mârșav răzbunarea, pârându-l pe Sfântul Iustin la curtea imperială.
Condamnat pentru a fi creștin, Sfântul Iustin se va prezenta în fața mai marilor Romei pentru a-și expune argumentele evidente care susțineau temelia religiei și filozofiei creștine. Curajul său de a susține acest discurs este unul remarcabil, într-o perioadă întunecată a persecuțiilor asupra creștinilor. Însă, deși nici unul din argumentele sale nu a putut fi combătut de audiența păgână, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a fost judecat și condamnat la moarte de prefectul Romei, Iunius Rusticus (162-168). Iunius Rusticus a fost profesorul de filosofie stoică al împăratului Marcus Aurelius, cel care a scris lucrarea „Către sine însuși”, o lucrare în care sunt expuse principiile stoicismului.
În timpul procesului, Sfântul Iustin, a vorbit atât în nume personal, cât și în numele celor șase martiri: „Noi adorăm pe Dumnezeul creștinilor, despre care credem că este unul singur, Făcătorul și Creatorul de la început a toată lumea văzută și nevăzută, și pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a fost prorocit de profeți că va veni pentru mântuirea neamului omenesc, propovăduitorul și dascălul învățăturilor bune. (…) Și eu, om fiind, socotesc cuvintele mele neînsemnate față de nemărginirea lui Dumnezeu, mărturisind că este nevoie de acea putere profetică prin care a fost prorocit Cel despre care am spus acum că este Fiul lui Dumnezeu. Să știi deci, că primind putere de sus au prezis profeții venirea viitoare a Acestuia printre oameni (a lui Hristos)”.
În urma denunțului lui Crescens, Sfântul Iustin a fost decapitat, de către prefectul roman Iunius Rusticus, împreună cu șase ucenici de-ai săi: Hariton, fecioara Harita, Evelpist, Peon, Ierax și Liberian.
Tațian Asirianul, urmașul Sfântului Iustin, care a preluat Școala creștină din Roma și unul dintre cei mai străluciți ucenici de-ai săi, scria în „Discurs contra grecilor”: „Crescens, deci, și-a făcut cuibul în marele oraș (Roma) … a uneltit împotriva lui Iustin, precum și a mea, să ne provoace moartea, fiindcă Iustin predica adevărul și numea pe filosofi lacomi și înșelători.”
Despre moartea martirică a Sfântului Iustin ne relatează o scriere de la sfârșitul secolului al II-lea, intitulată „Actul martiric al Sfântului Iustin și a celor dimpreună cu el”. Acest document, în cele trei versiuni, este autentic, fiind cuprins aproape în întregime în „Procesul verbal de judecată” care a fost scris în timpul interogatoriului – documentul, pentru autenticitatea sa, are o valoare istorică incontestabilă – și care a fost luat de creștini de la tribunalul din Roma.
Atunci când a fost întrebat pentru ultima oară dacă renunță la Hristos, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a răspuns: „Nici un om în toate mințile nu abandonează Adevărul pentru eroare”.
Moaștele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful în România
Începând cu anul 2008, Sărbătoarea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful a fost rânduită ca hram al Mănăstirii Stavropoleos (București) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Credincioșii pot cinsti în această mănăstire, Sfintele Moaște ale Sfântului Iustin Martirul și Filosoful.
Etimologia / semnificația numelui Iustin
Iustin – prenumele de băiat „Iustin”, poate nu la fel de popular ca forma de feminin, „Iustina”, provine de la numele de origine latină „Iustinus”. Acest supranume din urmă are la origine adjectivul „iustĭtĭa > iustus”, ce înseamnă „drept, legal, corect, cinstit, egal, imparțial” sau chiar „conform legii”.
Derivate ale numelui Iustin
Justin, Iustina, Justina.
Sursă: ”pravila.ro” .
Accesează și:
– Viața Sfântului Iustin Martirul și Filosoful – ”doxologia.ro”
– Acatistul Sfântului Iustin Martirul și Filosoful – ”pravila.ro”
